Profilaxa pediatrică

75% dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 5-13 ani au carii pe dinții temporari, iar ¾ din dinții afectați ai acestor copii prezintă carii netratate.

40% dintre copiii cu vârsta până în 13 ani au deja carii pe dinții definitivi.

Copilul dumneavoastră nu trebuie să facă parte din această statistică! El este cel ce face diferență!

Cu ajutorul tratamentelor profilactice și al controalelor periodice la medicul dentist, îi puteți asigura un zâmbet frumos și sănătos.

Tratamentele profilactice sunt ideale pentru copii și îi ajută să preîntâmpine apariția cariilor dentare. Printre aceste tratamente se numără:

  • igienizările profesionale – deoarece copiii nu execută un periaj dentar corect, este ideal să se prezinte periodic la medicul dentist pentru a li se face curățări profesionale ale dinților. Evităm astfel apariția cariilor dentare, cât și inflamatiile gingivale. În plus, în cadrul fiecărei ședințe de igienizare, micuțului i se explică pașii corecți de periaj. Astfel încât, discutând și exersând împreună cu medicul, în timp, cel mic va deprinde executarea corectă a periajului dentar. Iar ca ședința de igienizare să fie mai distractivă, medicul dentist îi va da copilului la începutul întrevederii o pastiluță, numită indicator de placa bacteriană, și îl va ruga să o plimbe prin toată gura până se dizolvă. La final, dinții i se colorează în nuanțe mai intense sau mai slab pigmentate, pentru a indica zonele în care se spală bine sau cele pe care le cam “ocolește”cu periuța. Așa va înțelege exact unde va trebui să fie mai atent cu periajul și pe viitor va efectua o curățare mai eficientă și responsabilă.

  • fluorizarea dinților – fluorul aplicat pe dinții copiilor ajută la întărirea smalțului dentar cât și la remineralizarea dinților în urma atacurilor acide. Este indicată, cu atât mai mult, în cazul dinților demineralizați, purtătorilor de aparate ortodontice, cât și în cazul celor care au leziuni carioase incipiente, fluorul având capacitatea de a remineraliza dinții afectați. Fluorizarea presupune aplicarea locală, în cadrul cabinetului stomatologic, a unui lac sau gel cu fluor pe dinții copilului. După efectuarea procedurii se recomandă ca acesta să nu consume alimente sau lichide pentru minim 30 de minute pentru a oferi timp dinților să absoarbă fluorul aplicat.. Spre deosebire de pastele de dinți cu fluor, produsele utilizate în cabinetul stomatologic au o concentrație mult mai mare, astfel că, și eficiența lor este crescută.Este important să știți că fluorizarea se realizează numai pe dinții igienizați corespunzător de către medicul dentist, pentru a asigura un bun contact al fluorului cu dinții.

  • sigilarea dinților – prin această metodă un compozit fluid este aplicat în sanțurile dinților pentru a le umple. Este un tratament ce poate fi aplicat atât dinților de lapte, cât și celor definitvi. Astfel, preîntâmpinăm acumularea plăcii bacteriene în șanțurile dentare și, implicit, apariția procesului carios. Pot fi sigilați numai dinții sănătoși, după ce au fost periați profesional, în prealabil de către medicul dentist. Este un tratament nedureros, ce nu necesită anestezie și nici nu presupune frezarea în vreun fel a dintelui. Sigilarea dentară scade riscul de apariție a cariei dentare pe suprafața ocluzală (de masticație), însă pe celelalte suprafețe este necesară efectuarea unui periaj la fel de riguros.

Aveti grija de sanatatea zambetului copilului dumneavoastra si apelati cu incredere la tratamentele profilactice. Nu uitati ca medicul dentist este singurul in masura sa va recomande tratamentele indicate copilului dumneavoastra!